E dificil sa fii o femeie frumoasa
In ciuda parerilor multori barbati ca femeilor ii este mai usor in ziua de azi sunt de parere ca ” E dificil sa fii o femeie frumoasa”. Incerc sa ma pun in locul ei. Ma intreb “de ce sa fiu fluerata, clacsonata la trecere de pietoni, sa fiu tinta aluziilor multor barbati incepand de la “mesterul Manole” din blocul de vis-a-vis pana la colegii la servici. Inteleg cand ceva e frumos poate fi admirat privit dar pana la “a se uita insistent” e diferneta Aici de vede educatia de acasa. Vara tot eu sunt de vina ca ma imbrac “mai lejer” deoarece vreu sa provoc si nu sa scap de caldura infernala , mai ales in Bucursti. Deseori am auzit “hai lasa ca ii place si lor Daca nu i-ar placea nu s-ar fi imbracat asa. Doar stia ca o sa se uite lumea la ia. Dar lista de cei care te condamna nu sfarseste aici. Anumite “doamne” iar iu zic mai degraba “tate” comenteaza: “Uita-te si la asta, precis face ore suplimentare. Parca nu putea sa poare ceva ma decent”. Fata in pricina imbracata in blugi 3/4 si o camasa alba de in legata in nod in fata lasand o portiune mica din corpul ei sa fie zarit in zona de milloc. E adverat “tanti” ca nu are standardere tale de decenta, dar unde iti este decenta cand iesi pe strada cu o camasa de poliester, maro cu buline galbene, cu urme albe de transpiratie, in jurul subratului, ramase de ieri? La semafor asteptand in masina semnalul verde traverseaza regulamentar o domnisoara la varsta de 23-24 ani in rochita blue mulata pe corp, trecand pe langa un “nene” de vreo 68 ani si altul la vreo 57 ani. Incepe o comunicare intre doi barbati total necunoascuti prin mimica lesne de inteles si tradus. Ridicarea spranelor, dat din cap stanga dreapta, rajnet cu ochi larg deschisi si nu rareori insotir cu miscarea maine in forma de scarpinat sau mangaiat la diferite locuri. Si cires pe tort marlania a celui tip de barbat care merg cu RATB si abia asteapta aglomeratie sau o frana brusca sau o curba “mai accentuata” cu viteza neadecvata pentru a se “infige” “a se sterge” cu mana lui de o femeie, bineinteles frumoasa.
In astef de conditii “Cine vrea sa fie femeie frumoasa” sau sa reformulez “Ce noroc ca nu sunt o femeie frumoasa”
Kodi
Uncategorized | Comment (1)Parinti
Gasesc de interesant chiar de placut atunci cand aud pe cineva vorbind despre parinti sai cu nostalgie desi parinti lui sunt in viata. In aceasta maniera, cu 10 ani in urma, imi amintesc ca vorbea despre parintii sai vecinul meu Mitko. Un vecin din copilarie, care acum traieste in SUA. Provenea dintr-o familie cu posibilitati materiale destul de limitate. Aceste conditii vor lasa amprenta in formarea lui ca un om adult. Pe langa toate dificultatile prin care a trecut in copilarie datorita situatie sale materiale respectul lui fata de parintii sai a fost extrem de profund. In nici un moment nu l-am auzit sa-i reproseze sa le considera vinovati pentru situatia in care se aflau. Parinti lui proveneau din familii la fel de chinuite. De fiecare data cand ne adunam la el la o vorba sau atunci cand jucam sah cu el, cu frati-su, cu tatal lui, exista o atmosfera placuta priatenoasa, in ciuda faptului duceau lipsa pentru multe lucruri. Deseori, dupa lasarea noptii, ca sa nu consume curent aprindeau luminari sau daca se uitau la televizor lumina era lafel stinsa. In sezonele cand in buna parte in celelalte casele din vecinate focul era aprins ei se foloseau de patura sau de imbracaminte mai groasa. Astfel de exemple, in ideea de a prezenta climatul in care a crescut, erau destui. Ani treceau, noi amicii din copilarie, care nu asa de mult trecusem de pubertatea, incepusem sa ne cream propriul stil de manifestare in ideea de a crea o imagine dupa care speram sa fim recunoscuti, chiar apreciati, in cercurile in care ne invrateam. Mitko, as putea spune, avea un stil aparte. Aparent timid, in asteptare pentru momentul prielnic de a iesi in evidenta cu o poveste interesanta, mereu incepea cu fraza in genul: “Si tatal meu cand era” … “Biata maica mea” … ” Tin minte cand parinti mei”. Pentru acest stil va capata si porecla data de noi “Stanislav” numele tatal lui. Dupa ce isi facea intrarea cu acele fraze continua cu o scurta paranteza unde el era subiectul ca sa termine povestirea sau mai bine spus amintirea cu acele cuvinte de lauda despre parintii sai, laude care de obicei le auzeam la emisiunile televizate adresate preaiubitului conducator natiunii noastre cu ocazia zilei de nastere domniei sale. Daca stau sa ma gandesc mai bine este interesant faptul ca, desi proveneau din aceeasi categorie sociala de oameni, parinti lui erau foarte difieriti la carater. Mama lui Milena, o femeie mica de statura, cu trasaturi usor asiatice, plina de compasiune pentru cei necajiti, indreptatiti sau neajutorati, subordonata, de buna voie, barbati-su si in multe situatii cu atitudine de femeie resemnata. La polul opus, cum am spus dupa parerea mea, era tatal lui Stanislav, barbat inalt cu trasaturi frumoase as zice. Se adresa cu umilinta intotdeauna catre cei de care avea nevoie sau la un moment depindea de serviciile acestora. Ma refer la electircieni, instalatori, sau inspectori. Era cel mai fericit om atunci cand omu’ refuza sa-i ia bani pentru serviciului prestat. Este lesne de inteles daca tinem cont de situatia lor materiala. Poate in aceste imprejurari trebuie cautate justificarile pentru manifestarile lui in care recunosteai un dram de invidia, un dram de gelozie chiar si de catodata lacomie. Mirko, vecinul meu si prietenul din copilarie, isi mentinea cusrul de navigare cu aceiasi parametri an de zile. Vor trece multi ani pana cand voi asista, in mod intamplator, la prima lor disputa serioasa. Era vorba de alegerea facultatii. Mirko vroia la facultatea de chimie iar talal lui Stanislav il vedea pe Mirko inginer la politehnica. Atunci Stanislav de prima oara va scoate ca argument faptul ca el este ca cel care plateste de educatia lui si atat timp cat Mirko manaca painea adusa de tatal lui va face ceea ce i-se spune. Marturisesc ca era o discutia la un ton cu totul neobisnuit pentru aceasta casa. Discutia a fost intrerupta de o vecina a noastra care venise sa cere de la tanti Milena forme din aluminiu pentru prajituri. In vara aceea am plecat in armata si nu am vazut finalul aceste dispute. De la maica mea ma aflat ca Mirko s-a inscris la politehnica iar dupa un an, cand m-am intoers din armata lucrurile pareau ca si inainte de disputa lor. La un an de la absolvirea facultatii Mirko mi a marturisit ca vrea sa plece in lume S-a saturat de saracie, iar la noi lucrurile au inceput sa se inrautateasca la plan economic Disponibilizari, inflatia si tot ce urma nu parea roz. Parinti lui au iesit la pensie si erau ingrijorati de idea ca Mirko vroia sa plece. A venit si monmentul cand Mirko obtinuse viza de migratie si trebuia sa plece. In casa lor niemni nu se bucura cu adevarat nici Mirko. A fost un moment straniu pentru mine Nu intelegeam nimic. Au trecut ani, Mirko si-a creat familie, s-a angajat. La un moment corespondam, dupa care am pierdut contactul si de atunci nu stiu nimic de Mirko. Doar tin minte o parte din ultima scrisoare a lui. “Eee prietene drag nu pot sa accept ideea ca trebuie sa traiesc departe de parinti mei sau ca pana sfarsitul vietii lor le voi vedea odata sau poate de doau ori.” Nu am raspusn la scrisoarea lui Poate trebuia, nu stiu.
Daca ati fi fost in locul meu ce i-ati fi raspuns? Care ari fi fost replica voastra?
Uncategorized | Comment (0)Ce bine e cand scrii, dar si mai bine e cand ai de citit ceva placut
Tocmai am terminat de citit din cartea lui Andrei Plesu “Comedii la portile Orientului” Placuta lectura. M-ar bucura daca si cei care se vor alatura la acest blog vor fi suficient inspirati sa scriu intrucat sa fie placut de citit pentru ceilalti cititori, membri sau vizitatori. Va doresc curaj si succes si bine ati venit.
Kodi
Uncategorized | Comment (0)